AM DESENAT UN REGE ȘI O REGINĂ ♥

 

Undeva la mijlocul lunii octombrie am primit una dintre cele mai faine provocări:  să realizez un afiș pentru promovarea unui spectacol pentru copii, menit să aducă povestea Marii Uniri în rândul celor mici. Și așa am trecut pe lista lucrurilor cu care mă mândresc ilustrarea unei regine și a unui rege: Maria și Ferdinand. Uneori mi-e greu să exprim în cuvinte ce simt și nici nu vreau să par siropoasă, dar faptul că am desenat o bucățică de istorie, două personaje atât de devotate rolului pe care l-au avut makes me feel sooo awesome ♥ Despre spectacol găsiți informații aici.

Citeste mai mult

CAKE TOPPERS ANYONE?

Dacă tot e Sf. Andrei astăzi (ocazie cu care urez din inimă „La mulți ani!” Andreelor și Andreilor mici și mari), am zis să compilez aici câteva dintre cake topperele cu care am împodobit torturi de-a lungul timpului (adică cele pe care nu am uitat să le fotografiez). E una dintre bucuriile mele să le fac, serios, mi se pare că arată foarte fain și că sunt mega fotogenice. Și, de aproape un an, nu-mi mai imaginez tort fără cake topper – cu orice, nume, cifră, urare, dar neapărat cu „moț” 🙂 E o metodă simplă de a condimenta o petrecere, un candy bar, un tort sau o brioșă ♥ Las imagini mai jos ♥

Citeste mai mult

BOTEZ COLORAT @ ACUARELA ♥

Aceasta este povestea în imagini a unei petreceri de botez colorate, organizată și dichisită în colaborare cu fetele-cochetele de la Colombina Events. Petrecerea s-a ținut undeva prin luna august și mi-a plăcut mult că a fost aleasă terasa de la Acuarela – e un cadru super relaxat și jucăuș ♥

Citeste mai mult

3 ANI DE PAPURR PROJECT

Time flies when you’re doing what you love. Și uite-așa se face că au trecut 3 ani de când Majestic Flying Cat fâlfâie din aripi, eu arunc cu confetti, Mona & Babadook lasă păr peste tot, inclusiv prin cutiile și pungile cu comenzi, Andrei mă ascultă bodogănind atunci când mi-e greu și împreună construim povestea asta care mi-e din ce în ce mai dragă 💛 Și ca să sărbătorim cum se cuvine, am împărțit o gogoașă glazurată, am suflat în lumânare și-am făcut o mini-ședință foto, c-așa-i frumos 🙂

Citeste mai mult

CONCEPT DE BOTEZ „PRÂSLEA CEL VOINIC ȘI MERELE DE AUR”

„Prâslea cel Voinic și merele de aur” este un concept #madeinRo, în colaborare cu Colombinele (Colombina Events), gândit și dezvoltat pentru botezul micului Horia Andrei, a cărui părinți și-au dorit ceva diferit 🙂 Așa au apărut ilustrațiile astea, pe care apoi le-am încadrat frumos în numere de masă (fiecare cu masa lui – Grădina Merelor de Aur, Masa Zmeilor, Masa Fetelor de Împărat etc), meniuri decorate cu mere aurii din carton decupat cu migală, ghirlanda pictată manual în combinația mea preferată de culori (portocaliu și olive) sau panoul pentru aranjarea invitaților la mese, presărat cu mere și frunzulițe pictate manual și decupate ulterior.

Citeste mai mult